Tratez fiecare pacient ca pe un membru al familiei. Mă gândesc mereu: dacă ar fi soția, mama sau sora mea, ce le-aș recomanda? Neurochirurgia este un domeniu extrem de complex, bazat pe știință avansată și tehnologie de vârf, și necesită învățare continuă. Dar nevoile pacientului rămân constante. Sunt aici să ajut!
Sunt dr. Alexandru Cristescu, medic primar neurochirurg. Pregătirea temeinică și continuă stau la baza evoluției mele profesionale. Dorința de a salva vieți și de a oferi pacienților șansa de a învinge boala și de a reveni la o viață normală m-au determinat să mă concentrez și pe pregătirea internațională. Ani de zile am studiat și profesat în Franța, acumulând cunoștințe și experiență valoroasă.
Pentru mine, principiul intervențiilor minim – invazive reprezintă “standardul de aur” în tratamentul afecțiunilor pacienților. Beneficiile sunt extraordinare: precizie, incizii mici, afectarea redusă a mușchilor și a altor țesuturi, durere minimă, externare și recuperare rapidă. Toate acestea sunt posibile datorită unei echipe unite și bine pregătite, esențiale pentru vindecarea oricărei boli.
Sunt aici pentru a împărtăși cu voi informații medicale și momente din viața mea de medic. Împreună, putem face pași importanți spre sănătate și vindecare.
Arii de interes:
- Neurochirurgia minim-invazivă (KeyHole Neurosurgery)
- Chirurgia bazei craniului, Patologie Hipofizară – abord endoscopic
- Proceduri de augumentare spinală
- Neurooncologie
- Neuroendoscopie
Pregătire internațională:
- Hopital Foch, Suresnes (Paris), Franța. Tipul de activitate, fiind neurochirurgia minim – invazivă, patologia spinală, endoscopie și bază de craniu, neurochirurgie vasculară, chirurgia hipofizei.
- Tehnici avansate de chirurgie spinală și protezare vertebrală AOSpine, Nimes Franța
- Chirurgia bazei craniului – European Institute of TeleSurgery – IRCAD – Universitatea Strasbourg, Franța
- Procedural Solution for Correcting Deformities – Facultatea de Medicină Masaryk University – Brno, Republica Cehă.
- Improving Outcomes through Expertise Technology and Data – Bruxelles, Belgia